Al doilea spital: Fundeni

„Ce faci Vladimir? Mă joc… cu bebeluşul… îi fac injecţie… să se facă bine!”

Cum simptomele erau interesante iar în Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, doctorii erau depăşiţi de situaţie (clic pe text pentru episoadele anterioare) şi s-au declarat neputincioşi în faţa bolii de care suferă Vladimir, ramasă la acel moment necunoscută, a fost transferat în data de 14 ianuarie la Institutul Clinic Fundeni, din Bucureşti, în grija d-lui Prof.Dr. Arion Constantin şi a d-nei Dr. Anca Coliţă.

Vladimir se obişnuise deja ca, în loc să se joace cu trenuleţul sau să alerge vesel prin casă, să fie plimbat prin spitale, într-o stare din ce în ce mai încântătoare. În general a fost un foarte bun colaborator cu doctorii, ştiind că tot ce i se face este pentru a-l face bine, rezistă cu tărie, adică sinonim cu stoicism, nu băutura, la zecile de înţepături săptămânale, ecografii, tomografii, RMN, ba chiar şi biopsie de os şi puncţie medulară!

Bannere

bannere

Salut, daca doriti sa promovati teledon-ul ce se desfasoara în perioada 21-27 aprilie 2012, mai jos gasiti codul bannerelor.

Spitalul de Urgenţă pentru Copii: Marie Curie

“mami , da’ mie cand îmi t’ece lăceala asta ca să megem acasă, că nu mai supo’t spitalu’ ăsta…?

să-i spui lu’ domnu’ dotol să-mi dea ceva… să-mi t’eacă lăceala asta, daaa? … da mami?”

Începutul

“Nu me’g ‘a ghighiţă sîn’ bo’mav, am te’atulă!

Chinde geamu’ să nu ma ie fiig!

Sînt obosit … ‘ade să fac nani…

‘ade… tatii, vino ‘midiat!”

Cum poți ajuta

1 065

Se numeşte ŞTEFAN Tudor Vladimir, are 3 ani şi 10 luni, iar de ceva vreme partenerul lui de joacă se numeşte Limfo-histiocitoză hemofagocitară, un fel de cancer al sângelui.

Vladimir este internat la Clinica de Pediatrie a Spitalului Universitar din Bonn, Secţia Hemato-Oncologie şi are nevoie urgentă de un transplant de celule stem pentru a-i salva viaţa.

Familia are nevoie de fonduri pentru acoperirea costurilor pentru căutarea unui donator compatibil în registrele internaţionale, recoltarea celulelor stem de la donator, operaţia de transplant, investigaţii şi tratament pregătitor şi ulterior transplantului.

În rândurile următoare vom descrie modalităţile prin care oricine poate ajuta.

 

Donaţii în cont bancar

Cum multă lume foloseşte un cont bancar pentru a primi drepturile băneşti, iată şi cea mai frecvent întâlnită metodă folosită pentru donaţii. Dacă aveţi un cont bancar, puteţi efectua un virament la sucursala băncii dvs, sau online dacă folosiţi o aplicaţie de internet banking.

Puteti dona în cont bancar chiar şi dacă nu aveţi dvs cont… mergând la o sucursală ING care are Casierie, şi depunând suma dorită în contul menţionat mai jos.

Conturile bancare în care se pot depune bani pentru Vladimir sunt deschise pe numele ŞTEFAN Gabriel Corneliu, tatăl lui Vladimir, la INGBANK, Sucursala Brâncoveanu, cod swift INGBROBU.

cont în LEI:   RO09 INGB 0000 9999 0290 4735

cont în EUR: RO46 INGB 0000 9999 0290 4748

Donaţii pe internet

Puteţi dona plătind direct cu cardul (clic aici), linie obţinută cu sprijinul Asociaţiei P.A.V.E.L. şi companiei Netopia.

Dacă aveţi un cont PayPal, puteţi transfera bani foarte simplu şi direct în contul PayPal. Dacă nu ştiaţi, PayPal este unul dintre cele mai populare şi mai sigure servicii de plată pe internet din lume. Dezavantaj la sume mari: comisionul de aprox 3.5%, comisioane de conversie la anumite valute. Marele avantaj: confortul de a dona în doar câteva momente prin câteva clicuri din faţa calculatorului. Bani pe card să fie, ca destinaţii se găsesc uşor!

Puteţi dona pentru Vladimir şi folosind serviciul PayPal donând în contul: gabistefanvecinu@yahoo.com

Contract de sponsorizare

Persoanele juridice au posibilitatea de a face sponsorizări în scop umanitar, deductibile din impozitul pe profit în limita a 20% din impozitul pe profit datorat, dar maxim 3‰ din cifra de afaceri, prin întocmirea unui Contract de sponsorizare

Sponsorizarea este o practică reglementată prin lege şi folosită de companiile din România, dar insuficient promovată. Conform Legea 32 din1994, modificata prin Legea 394 din 2006:
Art. 1. - (1) Sponsorizarea este actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru sustinerea unor activitati fara scop lucrativ desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul sponsorizarii.[...]

Art. 4. - (1) Poate fi beneficiar al sponsorizarii:
a) orice persoana juridica fara scop lucrativ, care desfasoara in
Romania sau urmeaza sa desfasoare o activitate in domeniile: cultural, artistic, educativ, de invatamant, stiintific – cercetare fundamentala si aplicata, umanitar, [...]

d) orice persoana fizica cu domiciliul in Romania a carei activitate in unul dintre domeniile prevazute la lit. a) este recunoscuta de catre o persoana juridica fara scop lucrativ sau de catre o institutie publica ce activeaza in domeniul pentru care se solicita sponsorizarea.

Codul fiscal stabileşte limitele sponsorizării la Titlul 2, Cap II, art. 21, alin. (4), litera p):
Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:
1. 3‰ din cifra de afaceri;
2. 20% din impozitul pe profit datorat.

Şi cum în unele cazuri umanitare, au apărut şarlatani care au solicitat pe stradă donaţii pentru vreun bolnav, noi facem un pas înainte şi spunem clar: NU oferiţi bani nici unei persoane pentru Vladimir, ci doar prin metodele menţionate mai sus!

Promovaţi cazul lui Vladimir

Cel mai ieftin mod prin care puteţi ajuta este să spuneţi şi altora despre Vladimir. Nu vă costă nimic altceva decât puţin timp, să îi anunţaţi pe cunoscuţii dvs despre acest apel umanitar: direct, prin telefon, prin e-mail, postând anunţul pe reţele sociale sau preluând un banner (clic aici) pe blogul / site-ul dvs.

Cu siguranţă, un mesaj personalizat din partea voastră către prieteni şi colegi ajută foarte mult la capitolul credibilitate. În plus, cazul fiind absolut real, nu cred ca se supără cineva că primeşte un astfel de mesaj… dimpotrivă, are ocazia de a face o fapta bună!

Intraţi pe Facebook pe grupul Speranta pentru Vladut şi invitaţi şi alţi prieteni. Sau rugati-i sa intre pe www.lumealuivladimir.ro

Cu cât se alătură mai mulţi oameni, cu atât şansele lui Vladimir la viaţă cresc!

Bineînteles că serviciile medicale se plătesc cu bani, până la urmă, însa cu siguranţă şi sprijinul non-financiar conteaza enorm de mult! Gândiţi-vă ce-ar fi dacă marile companii nu şi-ar face publicitate!

Vă rugăm să promovaţi apelul umanitar pentru Vladimir!

Orice ajutor, oricât de mic, e binevenit!

Vă mulţumim din suflet!

Şi Vladimir o va face, atunci când durerile specifice acestei boli îl vor lăsa!

Donaţii prin SMS 

Metoda NU mai este valabilă, numărul e alocat acum altui copil ce are nevoie de ajutor.

În perioada 21-27 aprilie 2012, puteţi dona 2 euro trimiţând SMS la numărul 848, pus la dispoziţie gratuit de companiile Orange, Vodafone, Cosmote. Nu se percepe TVA.

Donaţii prin apel telefonie fixă

Metoda NU mai este valabilă, numerele sunt alocate acum altui caz umanitar.

În perioada 21-27 aprilie 2012 puteţi dona prin apel la numerele de mai jos, valabil doar pentru abonaţii Romtelecom. Nu se percepe TVA.

0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel

Ce poate fi mai simplu decât a dona de oriunde te-ai afla, folosind telefonul?

Atenţie însă, perioada de care o persoană beneficiază de aceste numere este limitată la o anumită perioadă, ulterior numărul urmând a fi alocat altei persoane!

Donații și sponsorizări

11

ŞTEFAN Tudor Vladimir, un îngeraş de numai 3 ani şi 10 luni, suferă de o boală foarte rară a sângelui, limfo-histiocitoză hemofagocitară (HLH).

Vladimir este internat la Clinica de Pediatrie a Spitalului Universitar din Bonn, Secţia Hemato-Oncologie şi are nevoie urgentă de un transplant de celule stem pentru a-i salva viaţa.

Familia are nevoie de fonduri pentru acoperirea costurilor pentru căutarea unui donator compatibil în registrele internaţionale, recoltarea celulelor stem de la donator, operaţia de transplant, investigaţii şi tratament pregătitor şi ulterior transplantului.

Donaţii în cont bancar

Conturile bancare în care se pot depune bani sunt deschise pe numele ŞTEFAN Gabriel Corneliu, tatăl lui Vladimir, la INGBANK, Sucursala Brâncoveanu nr.114, cod swift INGBROBU.

cont în LEI:   RO09 INGB 0000 9999 0290 4735

cont în EUR: RO46 INGB 0000 9999 0290 4748

Donaţii pe internet

Puteţi dona plătind direct cu cardul (clic aici), linie obţinută de către Asociatia P.A.V.E.L. şi compania Netopia.

Puteţi dona şi folosind serviciul Pay-Pal, trimiţând bani în contul: gabistefanvecinu@yahoo.com

Contract de sponsorizare

Persoanele juridice au posibilitatea de a face sponsorizări în scop umanitar, deductibile din impozitul pe profit în limita a 20% din impozitul pe profit datorat, dar maxim 3‰ din cifra de afaceri, prin întocmirea unui Contract de sponsorizare

Orice ajutor, oricât de mic, e binevenit!

Vă mulţumim din suflet!

Donaţii prin SMS 

Metoda NU mai este valabilă, numărul e alocat acum altui copil ce are nevoie de ajutor.

În perioada 21-27 aprilie 2012, puteţi dona 2 euro trimiţând SMS la numărul 848, pus la dispoziţie gratuit de companiile Orange, Vodafone, Cosmote. Nu se percepe TVA.

Donaţii prin apel telefonie fixă

Metoda NU mai este valabilă, numerele sunt alocate acum altui caz umanitar.

În perioada 21-27 aprilie 2012 puteţi dona prin apel la numerele de mai jos, valabil doar pentru abonaţii Romtelecom. Nu se percepe TVA.

0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel

PS:  NU oferiţi bani nici unei persoane în numele nostru, ci doar prin metodele menţionate!

Citeşte mai multe despre cum poţi ajuta (clic aici).

OBŢINEREA FORMULARULUI S2 (E112) ŞI TRANSFERUL ÎN GERMANIA

12

La 24.02.2012 a fost transportat în stare critică folosind o Ambulanţă Aeriană la Clinica Universitară din Bonn, Departamentul de Hematologie şi Oncologie Pedriatică, unde se află internat şi în prezent în baza formularului S2 (E112), emis de CASMB, care acoperă cheltuielile de tratament prin chimioterapie şi terapie substitutiva. Formularul NU acoperă cheltuielile legate de investigaţii şi diagnosticare.

EPISODUL I.C. FUNDENI

Vladimir in spital 379

În 14.01.2012 Vladuț a fost transferat la Institutul Clinic Fundeni, Secţia Pediatrie unde, dupa o perioada de investigatii de aprox. o luna, a fost diagnosticat cu histiocitoză reticulară multicentrică sistemică, apoi mutat din nou la terapie intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Marie Curie, atunci când starea lui s-a agravat.

EPISODUL MARIE CURIE

În 29.12.2011, fiul nostru, Vladimir a fost internat la Spitalul de Urgenţă pentru copii Marie Curie, din Bucureşti, suspect de leucemie, diagnosticat provizoriu cu aplazie medulară, nu s-a putut face mai nimic împotriva bolii întrucât au devenit prioritare tratarea infecţiilor apărute în perioada spitalizării (enterocolita si rotavirus).